Deși de multe ori nu ne dăm seama, pielea noastră este cea care ne conectează cu lumea din jur. Așa că, atunci când ceva nu este în ordine, ne poate fi afectată viața. De peste 70 de ani, la Bepanthen® ne-am specializat în dezvoltarea unor soluții care ajută pielea să își atingă potențialul de a proteja și a se vindeca din interior, în timp ce o menține sănătoasă, iar pe tine conectat la lucrurile care contează.

Gama Bepanthen

Înțelege-ți pielea

Pielea, cel mai mare organ al corpului nostru, este uimitoare. Ne protejează de mediul înconjurător dar ne și conectează cu oamenii și lucrurile pe care le iubim. Aici poți afla mai multe despre piele ta și despre câteva afecțiuni comune.

copil atinge mâinile împreunate ale unui bătrân

Pielea bebelușului tău

Așadar l-ai adus pe cel mic pe lume și ești, din nou, îndrăgostită. Află aici mai multe despre cum să îi îngrijești pielea delicată.

bebeluș în scutec duce piciorușul la gură

Eczema

Eczema, caracterizată de inflamație, piele uscată, mâncărime sau înroșire a suprafeței pielii, poate afecta oameni de toate vârstele.

persoană cu eczemă pe mână se dă cu cremă

Îngrijirea tatuajului

Pentru ca un tatuaj să arate mereu impecabil, trebuie să aveți grijă de el. Cu o îngrijire adecvată, acesta își va păstra culorile vii pentru mai mult timp, iar pielea va deveni netedă și fermă. Cu toții ne dorim ca pielea noastră să arate cât mai bine, de aceea este atât de important să ne facem timp pentru a o îngriji corespunzător.

Ingrijirea tatuajului